REFERINȚE

Colaboram cu doctori din toata lumea, profesori de renume și cercetători care ne țin la curent cu ultimele descopriri în domeniul sănătătții și nutriției.

Prof. Dr. John Ionescu este imunolog de renume internațional specializat în medicină integrativă, fondator și director științific al Clinicii Speciale Neukirchen din Germania.

Autor a peste 230 de lucrări științifice de cercetare și brevete medicale, membru al unor prestigioase societăți precum Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică, al Societății Germane de Toxicologie, al Academiei Americane de Medicină Anti-Aging, profesor de biochimie medicală la Capital University, Washington DC până în anul 2006, profesor asociat de medicină integrativă și dermatologie oncologică la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București din 2015 și docent universitar la catedra de medicină nutrițională la Donau Universität Krems, Austria din 2007.

Dr. John Ionescu

Imunoogie

 


Medic specialist oncolog, competente laseracupunctura, laserterapie Secretar general al Comisiei de Medicina Complementara a Academiei de Stiinte Medicale din Romania; Vicepresedinte al Comisiei de specialitate Medicina Alternativa si Antropologie a Ministerului Sanatatii; Presedinte al SRAMMI; Vicepresedinte al Comisiei de Acupunctura, Homeopatie si Api-Fitoterapie a Colegiului Medicilor din Romania;

Dr. Corneliu Moldovan

Biorezonanta NLS

Directorul Institutului Hipocrates SUA

"Scopul nostru este să vă facem alegerile in viata mai inteligente, cel puțin atunci când vine vorba de mâncare. Oferind alimente vii, rețete întregi pe bază de plante, care nu numai că au un gust excelent, ci vă oferă și o gamă largă de nutrienți pentru a trăi un stil de viață sănătos autentic. Nu va trebui să alegeți între a mânca ceva sănătos sa ceva care are gust bun, le puteți avea pe toate."

Dr. Brian Clement

Centru Hipocrates - rezultatele a peste 70 ani de cercetari aplicate

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți